Baremul de corectare pentru proba scrisă la Limba și literatura română de la Bacalaureat 2026, au fost publicate oficial de Ministerul Educației. Documentele pot fi descărcate direct de pe platforma subiecte.edu.ro. Baremele sunt împărțite în funcție de profilul urmat de absolvenți: real/ tehnologic și umanist/ pedagogic.
La prima probă scrisă a examenului de Bacalaureat 2026, cea la Limba și literatura română, elevii au avut de rezolvat cerințe bazate pe text la prima vedere, un text argumentativ, perspectiva narativă și poezie
La Subiectul I, candidații au primit un fragment din volumul „Sufletul nu cunoaște distanțele. Pagini de corespondență cu familia Pillat”, de Pia Pillat. La punctul B, aceștia au avut de redactat un text argumentativ, de minimum 150 de cuvinte, în care să răspundă la întrebarea dacă pregătirea pentru un examen impune sau nu renunțarea la activitățile preferate.
La Subiectul III, profilul real, elevilor li s-a cerut redactarea unui eseu de minimum 400 de cuvinte despre: particularitățile unui text poetic studiat, aparținând lui George Bacovia. La Subiectul III, profilul umanist/pedagogic, elevii au avut de realizat un eseu despre un text poetic aparținând lui Tudor Arghezi.
Calendarul probelor scrise la Bacalaureat 2026
- 29 iunie – Limba și literatura română – proba E.a);
- 1 iulie– Proba obligatorie a profilului – proba E.c); (n.r. după modificarea anunțată de Ministerul Educației din cauza caniculei)
- 2 iulie – Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d);
- 3 iulie – Limba și literatura maternă – proba E.b).
Calendarul rezultatelor și al contestațiilor
- 7 iulie – afișarea rezultatelor inițiale (până la ora 12:00), vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor (între orele 14:00 și 18:00);
- 8-9 iulie – vizualizarea lucrărilor și depunerea contestațiilor;
- 9-10 iulie – soluționarea contestațiilor;
- 13 iulie – afișarea rezultatelor finale.


