Călin Georgescu, eliberat din arestul preventiv! Va fi plasat în arest la domiciliu

Călin Georgescu scapă de arestul preventiv! Tribunalul București a decis înlocuirea arestului preventiv cu arestul la domiciliu.

Must read

Bianca S.
Bianca S.https://instantnews.ro/author/bianca/
Jurnalist cu peste 10 ani de experiență în presa online, Bianca abordează subiecte de actualitate, showbiz, lifestyle, educație și sănătate.

Tribunalul București a decis înlocuirea măsurii arestului preventiv cu cea a arestului la domiciliu în cazul lui Călin Georgescu. Măsura va fi aplicată pentru o perioadă de 30 de zile, din momentul în care decizia va rămâne definitivă. În acest moment, decizia instanței nu este definitivă și nici executorie, astfel că deocamdată fostul candidat la alegerile prezidențiale rămâne în Arestul Central al Poliției Capitalei.

Cu o zi înainte, Călin Georgescu fusese adus de la Arestul Central în fața judecătorilor, unde a solicitat înlocuirea arestului preveniv cu o măsură mai blândă, respectiv arestul la domiciliu sau plasarea sub control judiciar. Magistrații Tribunalului București au decis ca Georgescu să fie plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile.

„S-a admis cererea formulată de inculpatul G.C. de înlocuire a măsurii preventive, prin care s-a dispus înlocuirea arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data rămânerii definitive a încheierii.

Totodată, s-a stabilit ca pe durata acestei măsuri G.C. să se prezinte la orice chemare a organelor de urmărire penală sau a instanței, să nu comunice cu persoana vătămată, membrii familiei acesteia, martorii, experții sau ceilalți participanți la comiterea infracțiunii și să comunice periodic informații despre mijloacele de existență”, este decizia Tribunalului București, potrivit Hotnews.

- Advertisement -

Hotărârea instanței poate fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.

Dosarul a fost judecat de magistratul Vlad Andriescu, cel care a respins anterior, pe 22 septembrie, cererea DIICOT de arestare preventivă şi l-a plasat sub control judiciar.

Călin Georgescu este cercetat de DIICOT într-un dosar penal de amploare, în care este acuzat de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și constituirea unui grup infracțional organizat. Procurorii susțin că valoarea fraudei depășește 1,1 milioane de euro.

În cadrul anchetei, procurorii au analizat zeci de terabiți de date și milioane de fișiere extrase de pe telefoanele, tabletele și hard-disk-urile ridicate în timpul perchezițiilor efectuate la locuința politicianului din Mogoșoaia. Ulterior, DIICOT a extins ancheta penală, chemând la audieri inclusiv apropiați ai acestuia, printre care și socrul său, Vasile Moldoveanu, pentru a da explicații cu privire la anumite transferuri financiare.

- Advertisement -

Citește și despre:

- Advertisement -

Articole noi