Guvernul deblochează concursurile de ocupare a posturilor pentru profesori

Prin adoptarea acestei ordonanţe se creează cadrul legal pentru asigurarea resursei umane necesare în anul şcolar şi universitar 2026-2027.

Must read

Bianca S.
Bianca S.https://instantnews.ro/author/bianca/
Bianca are peste 10 ani de experiență în digital, în principal ca redactor, acoperind domenii precum actualitate, showbiz, lifestyle, parenting, educație și sănătate.

Guvernul a aprobat joi o ordonanță de urgență prin care prin care se deblochează concursurile de ocupare a posturilor didactice de predare din învăţământul preuniversitar de stat, a posturilor de asistent universitar şi a promovărilor din instituţiile de învăţământ superior.

Aceste concursuri au fost blocate prin Legea 141/2025, cunoscută drept Legea Bolojan, în vara anului 2025, potrivit Edupedu.

„În ședința de Guvern de astăzi, 16 aprilie, a fost aprobată Ordonanța de urgență pentru modificarea Legii  nr. 141/2025 privind unele măsuri fiscal-bugetare și luarea unor măsuri în domeniul educației. Prin aprobarea acestui proiect inițiat de Ministerul Educației și Cercetării se asigură cadrul legal pentru deblocarea concursurilor de ocupare a posturilor didactice de predare din învățământul preuniversitar de stat, a posturilor de asistent universitar și a promovărilor din instituțiile de învățământ superior”, anunță Ministerul Educației într-un comunicat de presă, potrivit Mediafax.

În prezent, în sistemul național de învățământ preuniversitar sunt mai multe modalități de angajare a personalului didactic de predare: cu contract individual de muncă pe perioadă nedeterminată, pe durata de viabilitate a postului, pe perioadă determinată de cel mult un an școlar sau în regim de plata cu ora.

Prin adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă se creează, practic, cadrul legal pentru asigurarea resursei umane necesare în anul şcolar şi universitar 2026-2027.

„Necesitatea adoptării acestei ordonanţe de urgenţă este dată de faptul că pentru cadrele didactice angajate pe perioadă determinată de cel mult un an şcolar sau în regim de plata cu ora contractele individuale de muncă încetează de drept până la data de 31 august 2026, respectiv la data finalizării cursurilor. Prin adoptarea acestei ordonanţe de urgenţă se creează cadrul legal pentru asigurarea resursei umane necesare în anul şcolar şi universitar 2026-2027 şi, implicit, pentru continuitate în sistemul naţional de educaţie”, se mai arată în comunicatul de presă. 

- Advertisement -spot_img

Citește și despre:

- Advertisement -spot_img

Articole noi