Astăzi, 10 aprilie 2026, ne-am luat rămas bun de la cel mai mare antrenor al României, Mircea Lucescu. Slujba de înmormântare a avut loc la Biserica „Sfântul Elefterie” din București, în prezența familiei și a apropiaților.
Cu lacrimi în ochi, Răzvan Lucescu a ținut un discurs emoționant în biserică:
„A fost tatăl meu și va rămâne tatăl meu. A iubit România din toate rărunchiurile lui. S-a născut într-o familie foarte săracă, într-o cocioabă. S-a educat și a încercat să educe. A fost un luptător, s-a luptat, a învins. A pierdut, a fost fericit. A fost mâhnit, a trecut prin toate situațiile posibile și imposibile pe care le poate oferi viața.
A ajutat enorm de multă lume, a făcut greșeli. Viața lui a fost condusă de o mare pasiune, fotbalul. A întâlnit foarte mulți oameni în viața aceasta. Le datorează foarte mult multora.
Noi vrem să le mulțumim tuturor celor care măcar pentru un moment au făcut parte din viața lui. Vrem să le mulțumim tuturor celor care au fost prezenți alături de el în aceste momente și îl conduc pe ultimul drum.
Sper din toată inima ca el, în acest moment, undeva deasupra noastră, să stea, să zâmbească, și să spună: ‘A meritat absolut totul, sunt satisfăcut’.
Viața lui a fost extraordinară și eu ca fiu al lui îmi doresc să fie fericit pentru tot ceea ce a obținut. Și eu, ca fiu al lui, îmi doresc ca el să fie fericit pentru tot ceea ce a obținut!”, au fost cuvintele lui Răzvan Lucescu.
La finalul slujbei, sicriul lui Mircea Lucescu a fost scos din biserică de garda de onoare a Jandarmeriei. Cortegiul funerar a ajuns la Cimitirul Bellu, unde Mircea Lucescu a fost înmormântat cu onoruri militare. La ceremonie au participat aproximativ 200 de persoane, printre care foști și actuali oameni de fotbal, antrenori, jucători, conducători de club și suporteri, scrie mediafax.ro. Printre cei prezenți la înmormântarea lui Mircea Lucescu s-au numărat Hagi, Șumudică și Ionuț Lupescu.
Sute de oameni au stat la poarta cimitirului pe toată durata ceremoniilor, iar peste 15.000 i-au adus un ultim omagiu pe Arena Naţională în cele doua zile de priveghi.




